Duminică, 07 Iunie 2026

Ministerul Sănătății demarează un program de depistare activă a tuberculozei, în 11 județe

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Joi, 03 Noiembrie 2022 315 < 1 min citire
Ministerul Sănătății demarează un program de depistare activă a tuberculozei, în 11 județe
Ministerul Sănătății (MS) a anunțat joi, prin intermediul unui comunicat, că demarează acțiunea de depistare activă a tuberculozei (TB), în 11 județele, în cadrul Programului „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România", potrivit GândulScopul programului este reprezentat de identificarea precoce a cazurilor posibile de tuberculoză, pentru stabilirea diagnosticului de certitudine și asigurarea tratamentului adecvat. Depistarea precoce reduce transmiterea tuberculozei în gospodărie, la locul de muncă, la școală sau mediu comunitar", se mai arată în comunicat.
Programul este destinat persoanelor de peste 18 ani, cu factori de risc pentru tuberculoză, indiferent de statutul de asigurat și se va realiza în comunități la risc, prin echipe mobile organizate și coordonate de către direcțiile de sănătate publică județene.
În urma controlului, persoanele depistate ca fiind suspecte de TB, inclusiv cetățenii străini, sunt trimise la dispensarele de pneumoftiziologie teritoriale și beneficiază de tratament și alte drepturi prevăzute de legislația în vigoare, indiferent de naționalitate sau de statutul de asigurat.
Suma necesară pentru depistarea precoce și tratarea tuberculozei (3,5 milioane de euro) este nerambursabilă și provine de la Fondul Global, iar județele care vor beneficia de acest program sunt: Botoșani, Constanța, Galați, Iași, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Tulcea și Vaslui.
Taguri
Articolul anterior ANAF vinde aur confiscat, în valoare de aproape 47.000 de euro. Toate detaliile despre licitație
Articolul următor Administraţia locală din Murfatlar a început săpăturile pentru reţeaua de gaze

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei