Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat joi, la finalul ședinței de Guvern în care a fost aprobată legea pensiilor, că în ce privește sursele de finanțare pentru majorarea pensiilor „primii care trebuie să găsească soluții sunt cei de la Ministerul Finanțelor".
- Publicitate -
„Sunt sigură că le vor găsi”, spune ea, precizând că „o mai bună colectare, o mai mică evaziune fiscală și înțelepciune între noi, cei care lucrăm împreună în Guvern, sunt elementele care ne vor duce la respectarea drepturilor românilor pentru care au muncit o viață".
Ministrul a precizat că Executivul lucrează pentru pregătirea proiectului de lege pentru bugetul de stat pe 2024 şi se vor găsi bani pentru cele două rânduri de majorări din ianuarie și septembrie. „Important este că azi avem un proiect adoptat în Guvern și am ajuns într-un punct în care ne-am înțeles, a fost adoptată legea și anul 2024 va fi primul în care un guvern acordă două majorări ale pensiilor. (...) Sunt convinsă că, la fel ca de fiecare dată, fiindcă de fiecare dată guvernele PSD au fost guverne responsabile, după cum şi acest guvern de coaliţie este un guvern responsabil, fiindcă proiectul a parcurs toate etapele, inclusiv cel de a fi discutat în coaliţie, sunt convinsă că împreună cu colegii din PNL, noi, cei din PSD, colegii din Guvern, vom găsi soluţiile necesare astfel încât românii în 2024 să poată beneficia de creşterile la pensie prevăzute în acest proiect de lege", a subliniat ea. Simona Bucura a precizat că legea pensiilor va intra în procedură de urgență în Parlament pentru a fi adoptată până pe data de 20 noiembrie pentru negocierile cu Comisia Europeană.