Duminică, 07 Iunie 2026

Ministrul Sănătății anunță ordonanță de urgență pentru cazurile medii şi uşoare de COVID-19

de Cuget Liber Joi, 15 Octombrie 2020 184 < 1 min citire
Ministrul Sănătății anunță ordonanță de urgență pentru cazurile medii şi uşoare de COVID-19
Pacienții cu forme uşoare şi medii de Covid-19, precum şi cei asimptomatici vor putea rămâne acasă, sub monitorizarea medicilor de familie, în timp ce cazurile grave vor fi spitalizate, a anunțat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, joi. El spune că guvenul pregătește o ordonanţă de urgenţă în acest sens, care va fi emisă săptămâna viitoare, potrivit Digi24. 
Avem în pregătire o ordonanţă de urgenţă pentru cazurile medii şi uşoare de boală, asimptomatice, să rămână la domiciliu, sub supravegherea şi monitorizarea medicului de familie, urmând ca mijloacele de transport de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să-i ia programat pentru investigaţiile suplimentare paraclinice. În momentul în care apare simptomatologia, ei sunt duşi şi internaţi în unităţile spitaliceşti", a declarat Nelu Tătaru joi, potrivit Agerpres.
Ministrul Sănătăţii a mai precizat că medicii de familie, prin contracte separate, suplimentare, cu Casa de Asigurări de Sănătate, pot face monitorizarea prin telemedicină sau pot presta servicii medicale la Direcţia de Sănătate Publică pentru anchete epidemiologice.
Articolul anterior Tenis / Simona Halep, în cursa pentru titlul de jucătoarea lunii septembrie
Articolul următor Industria are tot mai puține comenzi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei