Duminică, 07 Iunie 2026

Nelu Tătaru: Anul viitor personalul din spitale să fie remunerat după aceeaşi grilă de salarizare

de Cuget Liber Joi, 22 Octombrie 2020 467 < 1 min citire
Nelu Tătaru: Anul viitor personalul din spitale să fie remunerat după aceeaşi grilă de salarizare
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, joi, că susţine ca anul viitor întregul personal din spitalele publice să fie remunerat după aceeaşi grilă de salarizare, transmite Agerpres, citat de Digi24.
"Dorim să facem ordine în sistem şi să avem o echitate a salariilor pentru toate categoriile de personal. Susţinem ca anul viitor întregul personal din spitalele publice să fie remunerat după aceeaşi grilă de salarizare. Am finalizat studiul de impact pentru repararea acestei nedreptăţi, pe care îl înaintăm către instituţiile abilitate", a declarat Nelu Tătaru, citat într-un comunicat de presă.
Ministrul şi secretarul de stat Dragoş Garofil au avut, joi, o discuţie cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Sindicatelor TESA din Sănătate.
Potrivit sursei citate, ministrul a menţionat reprezentanţilor sindicaliştilor care reprezintă personalul tehnic, administrativ şi economic din sistemul sanitar că înţelege nemulţumirile privind inechităţile produse de legea salarizării unice adoptată în anul 2017 şi a asigurat că echipa Ministerului Sănătăţii susţine asigurarea echilibrării în sistemului sanitar.
"Reprezentanţii Guvernului României au subliniat faptul că dialogul social reprezintă o prioritate pentru echipa MS", mai arată Ministerul.
Taguri
Articolul anterior Au început cumpărăturile de Crăciun online
Articolul următor Olimpism / Măsuri de siguranţă, testate de organizatorii JO de la Tokyo

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei