Duminică, 07 Iunie 2026

Nesimțire fără limite! Mașină parcată pe trotuarul proaspăt refăcut, la Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 14 Mai 2020 1842 1 min citire
Nesimțire fără limite! Mașină parcată pe trotuarul proaspăt refăcut, la Constanța
Un autoturism a fost parcat pe trotuarul proaspăt reabilitat de pe bulevardul Tomis,  în fața intrării Liceului Tehnologic "Tomis". 
Conducătorul auto a sfidat, în acest fel, pe toată lumea: atât pietonii, care nu mai pot sa folosească trotuarul, cât și șoferii, în special cadrele didactice ale liceului, care nu mai pot intra în parcarea din curtea unității școlare.
Nu este exclus, însă, ca această ispravă să apartină chiar unui angajat al liceului. 
Polițiștii locali nu l-au mai găsit la fața locului, dar în urma fotografiilor primite, pe baza numărului de înmatriculare, agenții au reușit să-l identifice pe șofer și să îl someze să nu mai repete astfel de gesturi pe viitor. 
"Conform art. 9, pct. 35 din H.C.L.M. nr.184/2013, oprirea/staționarea autovehiculelor pe trotuare se sancționează cu amendă de la 400 la 800 de lei. Totodată, conform prevederilor art. 142, lit. n din O.U.G. nr. 195/2002 (R), cu modificările și completările ulterioare, privind circulația pe drumurile publice se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trotuar, cu excepția situației în care administratorul drumului public a executat amenajări care respectă prevederile art. 144 alin. (2) și (3)", precizează reprezentanții Primăriei Constanța.
De asemenea, Direcția Generală Poliția Locală a demarat astăzi o campanie de identificare a șoferilor parchează în acest mod, pentru ca mașinile de pe trotuare să nu devină o priveliște des întâlnită în Constanța.
Taguri
Articolul anterior Ludovic Orban: Azi va fi declarată starea de alertă
Articolul următor Proiectul "DNA-ul Pădurilor" a fost adoptat de Camera Deputaților

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei