Noi metode de soluționare a plângerilor consumatorilor

de Andreea NĂSTASE Miercuri, 06 Ianuarie 2016 229
Litigiile dintre consumatori și comercianți vor putea fi solu-ționate și de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC), nu doar de instanță sau mediere, cum se întâmpla până acum.
Concret, reclamațiile îndreptate de consumatori împotriva comercianților vor putea fi rezolvate și de către această instituție, putând fi identificate sub denumirea de proceduri SAL. Vor fi vizate atât disputele care decurg din contractele de vânzări de produse, cât și cele de prestări de servicii.
De asemenea, pentru domeniul bancar, va fi înființat Centrul de soluționare alternativă a litigiilor din sistemul bancar.
Pentru ca soluționarea litigiilor să fie posibilă și ușor accesibilă, va fi instituită o platformă online, denumită SOL. Este vorba de un site gratuit, interactiv, ce va fi disponibil în toate limbile oficiale ale UE.
Prin intermediul acestei platforme, consumatorii vor avea la dispoziție un formular de reclamație care va fi completat și transmis online, în timp ce comerciantul va fi informat în legătură cu reclamația depusă. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei