Piața muncii a suferit foarte mult în ultima perioadă din cauza crizei economice. Numeroși angajatori au fost nevoiți să renunțe la o parte din angajați, iar rândurile șomerilor s-au înmulțit considerabil. Despre piața muncii și stimularea ei am stat de vorbă cu directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, Romulus Mincă.
- Publicitate -
- Recent, ați organizat o bursă generală a locurilor de muncă unde numărul posturilor vacante a fost mult mai mare decât cel din oferta săptămânală. De ce această diferență?
- Angajatorii au obligația să ne transmită periodic numărul locurilor de muncă vacante. Însă nu o fac întotdeauna. De aceea, începând din luna mai, vom organiza o bursă a locurilor de muncă lunară. Astfel vor fi impulsionați.
- Șomerii au venit la bursă cu speranțe mari, dar unii au plecat dezamăgiți. De ce?
- Din păcate, angajatul român trebuie să își schimbe puțin percepția despre agenție. Mulți dintre cei care vin la noi au impresia că e în continuare ca pe timpul lui Ceaușescu: vin la AJOFM și trebuie neapărat să plece cu un loc de muncă de acolo. Noi le-am explicat că AJOFM are instrumentul să ajute o persoană aflată în căutarea unui loc de muncă. Însă el este cel mai bun agent de ocupare și totul este să știe să prindă peștele. Noi îl învățăm, îi spunem și cam pe unde este peștele, dar trebuie să se ducă să-l pescuiască singur și să prindă cât mai mult.
- Se descurcă șomerul singur?
- Nu este singur, noi îl sprijinim, îl îndrumăm, dar fiecare om trebuie să învețe și să știe să se vândă. Că dacă eu ca și angajator aștept să-mi vină o persoană volubilă și văd un om crispat, s-ar putea să nu-l angajez și s-ar putea să pierd un angajat bun, care are competențe ridicate pentru job-ul acela. Dar riscă să-l pierd pentru că nu știe să se prezinte în fața mea ca angajator, nu știe să se vândă, nu știe să își facă un CV. Nici cel care vine și cere un salariu mare nu știe să se vândă pentru că nu este realist. Trebuie să păstreze o limită între realitate și pretenții.
- Este eficientă legătura pe care o face AJOFM între angajat și angajator?
- Este bună, dar dacă agenția ar fi a mea, privată, aș angaja agenți de ocupare pe domenii de activitate, pe zone geografice, și le-aș da drumul pe teren să aducă locuri de muncă și în același timp să recruteze personal potrivit pentru posturile pe care le găsește. Astfel de firme se numesc head-hunting. Nu avem așa ceva în Constanța. Sunt doar în București. Însă la stat nu poți să faci așa ceva. Aici trebuie în primul rând să aplici o politică venită de la guvern, de la agenția națională, care de multe ori nu coincide cu ceea ce vrei tu sau cu realitățile vieții.
- Îi ajută cursurile profesionale pe șomeri?
- Da, însă ar fi mai eficiente dacă omul ar avea posibilitatea să se ducă să-și aleagă singur cursul și firma unde vrea să-l facă, iar decontarea s-ar face pe baza unui voucher. Practic, să nu mai organizăm acele licitații pentru furnizorii de formare, să le dăm vouchere tuturor șomerilor să-și găsească singuri furnizorii de formare profesională. Noi doar îi consiliem și să le plătim cursuri pentru aptitudini cu adevărat, aptitudini descoperite în baza unei consilieri făcute de un consilier de carieră. Momentan, însă, cadrul legislativ nu ne permite așa ceva.