Duminică, 07 Iunie 2026

Numele din timpul căsătoriei poate fi păstrat fără consimțământul fostului soț după divorț

de Madalina PETRESCU Miercuri, 01 Aprilie 2026 40 1 min citire
Numele din timpul căsătoriei poate fi păstrat fără consimțământul fostului soț după divorț
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, un proiect de lege care permite păstrarea numelui dobândit în timpul căsătoriei după divorț, fără a mai fi necesar acordul fostului soț. Inițiativa, co-semnată de deputați USR și PNL, modifică Codul civil și urmează să fie promulgată de președinte pentru a intra în vigoare.
În prezent, persoana care dorește să păstreze numele dobândit în timpul căsătoriei are nevoie de consimțământul fostului partener. În lipsa acestuia, este obligată să se adreseze instanței și să dovedească motive temeinice pentru menținerea numelui. Noua lege elimină această obligație, oferind fiecărui fost soț dreptul de a decide în mod independent.
Inițiatorii susțin că modificarea va reduce semnificativ birocrația, costurile și durata procedurilor, în special pentru femeile care doresc să aibă același nume cu copiii lor. De asemenea, măsura va elimina situațiile în care părinții trebuie să dovedească legătura de rudenie în diverse contexte, precum școala, spitalul sau trecerea frontierei.
Totodată, legea va facilita accesul la proceduri simplificate de divorț, precum cele realizate la notar sau la ofițerul de stare civilă, care până acum necesitau acordul ambilor soți inclusiv în privința numelui.
Reprezentanții USR mai arată că schimbarea va avea un impact pozitiv și asupra românilor din diaspora, care întâmpină în prezent dificultăți în recunoașterea divorțurilor pronunțate în străinătate, din cauza cerinței privind acordul fostului soț.
Potrivit inițiatorilor, noua reglementare oferă mai multă autonomie personală și contribuie la simplificarea procedurilor administrative într-un moment dificil pentru foștii parteneri.
Taguri
Articolul anterior Aproape 100 de elevi din Constanța, înscriși la etapa județeană a Concursului „Știu și aplic!” 2026
Articolul următor Primele de Paște, între austeritate și efort. Cine primește și cine nu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei