Duminică, 07 Iunie 2026

O avarie la magistrala II a lăsat fără apă caldă cartierele Tomis Nord și Inel I

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 12 August 2009 238 < 1 min citire
Constănțenii au rămas, ieri, pentru aproximativ patru ore, fără apă caldă de consum, după ce reprezentanții CET Palas au sistat furnizarea apei calde în întreg municipiul. Dumitru Tamaș, director tehnic al Electrocentrale Constanța, ne-a declarat că întreruperea a fost necesară pentru depistarea avariei. "Inițial, am oprit furnizarea apei calde în întreg orașul, dar în jurul orei 15,30 am stabilit că avaria s-a produs pe magistrala II, între școlile generale nr. 9 și 10. Astfel am reluat furnizarea apei calde pentru aproape toate cartierele", a explicat directorul. Constănțenii au avut însă din nou apă caldă în robinete după aproximativ două ore.
Pe de altă parte, în cartierele Tomis Nord, Inel I și par-țial din Inel II, apa caldă menajeră a fost oprită și pe perioada nopții. "Până mâine dimineață (n.r. astăzi), orele 5,00 - 6,00, sper ca furnizarea apei calde să fie reluată în totalitate. Echipele de intervenție trebuie să identifice locul avariei, să facă săpături și să schim-be conducta", a menționat reprezentantul CET Palas.
Articolul anterior Mizeriile Constanței
Articolul următor Șarlatanii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei