Duminică, 07 Iunie 2026

O fetiță de 9 ani, între viață și moarte în urma unei operații de apendicită

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 23 Octombrie 2009 896 1 min citire
O fetiță de 9 ani, între viață și moarte în urma unei operații de apendicită
O fetiță de nouă ani se zbate între viață și moarte, după ce a fost operată de apendicită în Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța. Co-pila a fost internată, vreme de trei zile, în Spitalul Municipal Mangalia, de unde a fost transferată, pe 18 octombrie, la Spitalul Județean Constanța. La data internării, diagnosticul pus a fost apendicită acută, iar medicii au hotărât să o ope-reze a doua zi. Deși după intervenția chirurgicală starea pacientei a fost bună, după 16 ore ea a intrat în convulsii și a făcut stop respirator. "La examenul tomografic, medicii au depistat un hematom și o hemoragie cerebrală difuză. În prezent starea fetiței este gravă, ea fiind inter-nată pe Secția de Terapie Intensivă Pediatrie, este intubată și ventilată mecanic", a afirmat dr. Florian Stoian, purtător de cuvânt al SCJU Constanța.
La nivelul unității sanitare s-a constituit o comisie medicală, care va evalua cazul copilei, pentru a stabili în ce măsură complicațiile apărute au legătură cu apendictomia sau au fost cauzate de o malformație vasculă sau de un traumatism cranio-cerebral. Fetița a fost operată de dr. Mioara Georgescu, medic primar chirurgie pediatrie. Potrivit reprezentantului spitalului, conduita medicului curant nu poate fi pusă la îndoială. "Diagnosticul preoperatoriu a fost corect și confirmat de operație", a adăugat dr. Florian Stoian.
Articolul anterior FMI va trimite o misiune la București pe 28 octombrie
Articolul următor Campanie pentru conștientizarea importanței colectării selective

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei