Vineri, 05 Iunie 2026

Pacienții au început să renunțe la tratamente

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 14 Martie 2011 347 < 1 min citire
Bolnavii cronici din România s-au întrunit, în week-end-ul care s-a încheiat, în cadrul unui Forum Național al Asociațiilor de Pacienți. Duminică a fost ultima zi a forumului, iar tema principală a discuțiilor a fost situația actuală a bolnavilor (de altfel, ieri a fost marcată și Ziua Europeană a Pacienților).
Concluziile celor aproximativ 300 de participanți au fost triste: "Un procent de 10% dintre pacienți au renunțat la tratament din cauza măsurilor luate de autorități în 2010. Pacienții români au cea mai mică rată de compensare a medicamentelor din Europa - un procent de 59%, în vreme ce, în Europa, media este de 81%. De asemenea, în România există cel mai mare timp de așteptare pentru intrarea pe lista de compensate pentru medicamentele inovatoare", se arată în comunicatul transmis de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC).
Totodată, din cauza lipsei unor programe eficiente de screening și prevenție, nu se cunoaște cu certitudine starea de sănătate a românilor - doar 19% din populație își declară problemele, în vreme ce media în Europa este de 30%.
Articolul anterior Job-uri pentru constănțeni
Articolul următor Pericol de o nouă explozie nucleară, la Fukushima

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei