Duminică, 07 Iunie 2026

Pacienții de la o secție a Spitalului Județean, afectată de cutremurul de marți seara, au fost mutați

de Madalina PETRESCU Joi, 08 Iunie 2023 341 2 min citire
Pacienții de la o secție a Spitalului Județean, afectată de cutremurul de marți seara, au fost mutați
Toţi pacienţii de la Secţia Îngrijiri Paliative din Ghioroc a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad au fost mutaţi, joi, pe secţii medicale ale unităţii sanitare, după ce clădirea a fost afectată de cutremurul de 5,2 grade care s-a produs marţi seara în judeţ.
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Cecilia Irimie, a declarat că mutarea pacienţilor a avut loc în urma unei recomandări făcute de inspectorii de sănătate publică, pentru a se realiza expertizarea clădirii şi reparaţiile.
Purtătorul de cuvânt al SCJU Arad, Simina Roz, a precizat că este vorba despre 21 de pacienţi care se aflau la Secţia Îngrijiri Paliative din localitatea Ghioroc, 19 dintre ei fiind mutaţi pe alte secţii, în timp ce doi au fost externaţi la cererea aparţinătorilor, transmite Agerpres.
Conducerea SCJU Arad precizează că trei secţii ale spitalului au fost afectate de cutremur, fără a fi victime. Astfel, s-au înregistrat “fisuri uşoare” ale pereţilor din holul clădirii în care funcţionează Secţia Clinică Oncologie Medicală, fisuri cu căderi de tencuială pe holul unei clădiri din incinta fostului Spital Municipal (în prezent secţie a SCJU), iar cea mai afectată clădire a fost cea din localitatea Ghioroc, în care funcţionează Compartimentul de Îngrijiri Paliative.
Cele mai mari probleme au fost înregistrate la clădirea din localitatea Ghioroc, unde au apărut fisuri în mai multe încăperi, inclusiv într-o sală ai cărei pereţi erau acoperiţi cu faianţă. A fost afectat şi un salon, însă, din fericire, nu au fost persoane rănite. În perioada următoare se va efectua o expertiză pentru a stabili exact pagubele precum şi modalitatea de intervenţie asupra acestei clădiri", declarase managerul SCJU Arad, Florina Ionescu.
La Ghioroc, sute de case au fost avariate de cutremur, anunţase primarul comunei, Corneliu Pop-Morodan.
Un cutremur de magnitudine 5,2 pe Richter, la o adâncime de 5,6 kilometri, s-a produs marţi seară în judeţul Arad, cu epicentrul între Lipova şi municipiul Arad, fiind urmat de mai multe replici, cea mai mare cu magnitudinea de 3,2 grade. 
Taguri
Articolul anterior Vitamina B5 este un aliat excelent împotriva infecțiilor
Articolul următor Adrian Câciu: „Nu cred că vreun guvern îşi va permite să nu-şi respecte angajamentul faţă de Educaţie”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei