Duminică, 07 Iunie 2026

Până când mai putem să plătim impozitele și taxele locale

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 21 Decembrie 2015 307 < 1 min citire
Până când mai putem să plătim impozitele și taxele locale
Constănțenii care vor să treacă în noul an fără datorii mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a se achita de impozitele și taxele locale. Termenul limită pentru a plăti taxele la zi, dar și restanțele din anul curent sau anii anteriori este de 31 decembrie 2015.
Astfel, în vederea achitării impozitelor, taxelor și amenzilor, constănțenii se pot adresa ghișeelor Serviciului Public de Impozite și Taxe, oficiilor poștale din municipiul Constanța (sau din țară, prin mandat poștal), agențiilor Garanti Bank, stațiilor OMV prin serviciul Westaco Express din municipiul Constanța, băncilor unde au un cont deschis (prin ordin de plată). De asemenea, se pot face plăți prin intermediul cardului bancar, pe site-ul instituției www.spit-ct.ro, prin intermediul telefonului mobil, folosind aplicația Etax Mobile SPIT Constanța, dezvoltată atât pentru telefoanele mobile cu sistem de operare Android, cât și pentru cele cu sistem de operare iOS și prin Internet Banking.
"Amenzile contravenționale se pot achita în termenele legale stabilite prin procesele verbale, direct online, accesând site-ul www.spit-ct.ro, secțiunea «Servicii online» - «Plata online a impozitelor» - «Plata amenzi» sau link-ul https://etax.spit-ct.ro/Amenzionline, chiar dacă persoana contravenientă nu are domiciliul în municipiul Constanța", explică directorul executiv al SPIT, Virginia Uzun. 
Taguri
Articolul anterior Constănțenii au petrecut de Ignat, la Cora Brătianu
Articolul următor Compensații pentru munca în sărbătorile legale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei