Duminică, 07 Iunie 2026

„Perseide”, evenimentul cosmic al verii. „Ploaia de stele căzătoare” poate fi văzută cu ochiul liber

de Madalina PETRESCU Miercuri, 09 August 2023 502 2 min citire
„Perseide”, evenimentul cosmic al verii. „Ploaia de stele căzătoare” poate fi văzută cu ochiul liber
Iubitorii de astre vor sta cu telescoapele și aparatele foto îndreptate către cer. În următoarele zile are loc ploaia de meteori „Perseide”, considerată de specialiști cel mai spectaculos eveniment astronomic al verii.
Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM) a organizat o tabără pentru pasionați, departe de poluarea luminoasă, în comuna dâmbovițeană Runcu, pentru ca observarea meteoriților să se desfășoare în cele mai bune condiții.
Fenomenul are loc în fiecare an, în perioada verii, dar cele mai multe stele căzătoare pot fi văzute în noaptea de 12 spre 13 august, la ora 4.00, ora locală a României.
Evenimentul este periodic, cu mici fluctuații de o zi. Acum doi ani a fost un maxim tradițional, care este în 12 august, dar americanii au mai văzut un maxim mai mare în 13 august, pentru că acea concentrație de materie pornită de la cometa Swift-Tuttle a fost mult mai mare atunci. Anul acesta se anunță maximul pe 13 august dimineața, ceea ce înseamnă că pentru România maximul va fi în noaptea de 12 spre 13 august. Observațiile se fac dintr-o zonă cu cer negru, curat, liber de poluarea luminosă, care nu doar că ne împiedică să observăm fenomenul, dar ne și îmbolnăvește", a declarat pentru „Adevărul”, președintele SARM, Valentin Grigore.
Zeci de meteori pe oră
Perseidele sunt particule de praf cu diametrul de un milimetru, care aprind cerul când intră în atmosfera Pământului și lasă o dâră luminoasă. Provin de la o cometă compusă din gheață, stâncă și praf, care orbitează în jurul Soarelui, numită Swift-Tuttle. Specialiștii de la NASA apreciază că, în mod normal, cad între 50 și 100 de stele pe oră, iar fenomenul poate fi observat chiar cu ochiul liber.
Denumirea corectă este meteor - fenomen luminos văzut pe cer sub forma unei dâre de lumină sau a unei stele căzătoare, cum i se spune popular. El provine dintr-o particulă ce vine din spațiu, numit meteoroid, care provine din dezintegrarea cometelor sau asteroizilor. Meteoroidul arde în atmosfera terestră, la 80-100 de kilometri altitudine și atunci îi spunem meteor. Dacă este mai mare și nu arde în întregime, cade pe pământ sub formă de meteorit. La Perseide nu este cazul, pentru că meteorii provin din dezintegrarea cometei Swift-Tuttle – numită corp părinte", precizează Grigore.
Pământul întâlnește în fiecare an, din 17 iulie până în 24 august, centrul orbitei acestei comete, care are o lungime de 26 de kilometri. Ultima dată, cometa s-a apropiat de Pământ în 1992 și va reveni în apropierea planetei noastre în 2126.
Taguri
Articolul anterior HOROSCOP. Ce ne prezic astrele, MIERCURI
Articolul următor Copiii din Constanța au patru locuri de joacă noi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei