Sâmbătă, 06 Iunie 2026

În acest an Peste 7.000 de constănțeni au solicitat carduri europene de asigurat

de Alina ENACHE Sâmbătă, 29 Decembrie 2007 331 2 min citire
Constănțenii își cunosc drepturile, chiar dacă pleacă peste hotare.
În acest an, 7.125 de persoane au beneficiat de cardul european de asigurat, care permite accesul la servicii medicale în țările din Uniunea Europeană.
Cardul european de asigurat costă 4 lei și are trei elemente de verificare și securitate: microtext, inscripționare, prin care pe site-ul www.ceass.ro se poate verifica validitatea cardului, și sigla CNAS în cerneală UV, invizibilă cu ochiul liber după aplicarea sa. Persoanele care vor să beneficieze de cardul european de asigurat trebuie să depună la sediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) o copie după actul de identitate, dar și dovada de asigurat, în cazul pensionarilor - cuponul de pensie, iar al elevilor și studenților - adeverință sau carnetul vizat la zi. Cardul se eliberează în maxim șapte zile lucrătoare și sunt distribuite de Poșta Romană. Valabilitatea cardului european este de șase luni.
Cardul de sănătate permite românilor aflați în călătorie accesul la servicii medicale pentru probleme de sănătate care apar după ce asiguratul ajunge în țara de destinație.
23 de formulare E112 eliberate în 200
De asemenea, românii se pot opera în străinătate, în cazul în care clinicile din țară au făcut programări la o dată prea târzie, în baza formularului E112. Și de această dată constănțenii au dovedit că sunt informați. În acest an, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța a emis 23 de formulare E112, după cum ne-a declarat Lămâița Antochi, purtătorul de cuvânt al CJAS.
Formularul E112 funcționează potrivit Regulamentului Consiliului European (CEE) nr. 1.408/71.
Asiguratul trebuie să facă o cerere la Casa de Asigurări de Sănătate. Pentru emiterea formularului, este nevoie ca tratamentul de care pacientul are nevoie să se regăsească printre serviciile medicale prevăzute în pachetul de servicii de bază sistemul de asigurări sociale de sănătate din România.
Solicitantul trebuie sa arate că a contactat două clinici de specialitate din țară și că a fost programat la o dată prea târzie. În acest sens, cererea trebuie să conțină recomandarea celor doi medici de la clinicile contactate.
Formularul se eliberează înainte de plecarea persoanei la tratamentul planificat. Acesta se poate elibera și după plecarea persoanei, dar numai dacă din motive de forță majoră nu a putut fi eliberat anticipat.
Articolul anterior Minor cercetat în libertate pentru omor calificat
Articolul următor Specialiștii spun că munca pe care o prestăm reprezintă o marfă; depinde de fiecare cum o ambalează și cui o vinde.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei