Enache Gabriel-Cătălin, în vârstă de 20 de ani, este unul dintre tinerii voluntari care și-au dedicat o parte importantă din viață salvării de vieți omenești. Cu o activitate de aproape patru ani în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, acesta a acumulat peste 8.600 de ore de voluntariat și a participat la peste 600 de misiuni operative.
- Publicitate -
De-a lungul activității sale, tânărul a fost implicat în intervenții de stingere a incendiilor, misiuni SMURD și acțiuni de sprijin în situații de urgență. Din vara anului 2023, el activează ca paramedic, asumându-și responsabilități directe în acordarea primului ajutor calificat.
De asemenea, a urmat o specializare în căutare-salvare în medii ostile, pregătire care îl ajută să intervină în condiții dificile și riscante, unde fiecare secundă contează.
Pe lângă activitatea de voluntariat, Enache își continuă formarea profesională pe două direcții: este student în anul I la Facultatea de Inginerie Mecanică, specializarea Autovehicule Rutiere, și urmează cursurile unei școli postliceale de asistenți medicali, cu scopul de a-și consolida cunoștințele din domeniul medical.
Reprezentanții ISU apreciază implicarea tânărului, considerându-l un exemplu de perseverență, disciplină și dedicare în sprijinul comunității și al misiunilor de salvare.