Platforma națională de programare pentru vaccinarea împotriva Covid-19 are probleme de funcționare, luni dimineață, nefiind accesibilă pagina de autentificare.
La orice încercare de a intra pe pagina de programare a persoanelor fizice sau de conectare în calitate de medic de familie sau persoană juridică, cei care încearcă accesarea sunt retrimiși pe pagina principală a platformei.
De asemenea, o parte din personalul sanitar din centrele de vaccinare acuză faptul că nu găsesc în platformă pacienții programați.
Problemele au loc în condițiile în care luni a început vaccinarea pe scară largă în etapa a doua a programului, în care intră vârstnicii, persoanele cu boli cronice și personalul esențial.
Perioada pentru care pot fi făcute programări în cea de a doua etapă a campaniei de vaccinare ar putea fi extinsă pentru încă 20 de zile, astfel încât pe măsură ce se vor elibera locuri sistemul să le repartizeze celor înscriși pe platformă, a declarat duminică medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare.
Pacienții cu afecțiuni cronice vor putea fi înscriși în platforma de programări pentru vaccinarea împotriva COVID-19 și de către medicii specialiști, nu doar de către medicii de familie, a anunțat duminică Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Aceasta, în condițiile în care cele mai multe probleme de la debutul celei de a doua etape a campaniei de vaccinare, vineri, au fost legate de programarea pacienților cu boli cronice.
Școlile din România au termen până luni să desemneze o persoană responsabilă cu înregistrarea unității de învățământ pe plaforma alocată campaniei de vaccinare, cu centralizarea datelor de identitate și cu programarea la vaccinare a personalului din școala respectivă, conform unei adrese obținute de HotNews.ro.
A cincea tranșă de vaccin anti-COVID de la Pfizer BioNTech, care constă în 87.750 de doze, ajunge luni în România, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.
De vineri, când a început etapa a doua de vaccinare în România, și până duminică la ora 11.00 s-au programat peste 209.000 de persoane, mai mult de jumătate fiind persoane cu vârsta peste 65 de ani, conform datelor transmise de Serviciul de Telecomunicații Speciale.