Foarte mulți angajatori portuari riscă să fie amendați de către inspectorii Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) pentru că nu fac publice locurile de muncă vacante sau nu le-au comunicat ocuparea acestora, în ultimele luni.
Se pare că în ciuda numeroaselor avertismente aplicate, încă mai există angajatori care nu fac publice locurile de muncă vacante. "Cei mai mulți dintre cei care nu fac publice locurile de muncă își desfășoară activitatea pe platforma portuară. Unii ne-au dat astfel de rapoarte în urmă cu 4-5 luni, iar de atunci nu am mai primit nimic de la ei. Majoritatea spun că nu mai angajează, ori noi trebuie să-i prindem că nu este așa", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul AJOFM, Gheorghe Bușu.
Potrivit legislației, angajatorul este obligat ca în termen de cinci zile de la vacantarea postului să anunțe agenția, respectiv la o zi de la data ocupării acestuia, în condițiile legii. Pentru nerespectarea prevederilor articolului 10 din Legea 76/2002, privitoare la necomunicarea locurilor de muncă vacante pe care le-au avut sau neanunțarea în termen de o zi de la data ocupării acestora, agenții economici pot fi sancționați cu sume cuprinse între 5.000 și 10.000 lei, a mai spus Bușu.
Menționăm că la sancționarea angajatorilor cu avertisment se are mereu în vedere faptul dacă aceștia se află sau nu la prima încălcare a prevederilor legale referitoare la comunicarea locurilor de muncă vacante.
În concluzie, patronii țin la blat multe posturi. "Noi știm foarte bine că este nevoie de forță nouă de muncă, dar posturile vacante se dau mereu cui vor șefii. Nu am văzut niciodată de șapte ani de când lucrez în port să apară vreun anunț de angajare pe undeva", ne-a declarat Ilie S., muncitor în portul Constanța.
Ca urmare, deși mediatizarea de către angajatori a locurilor de muncă vacante se poate face, teoretic, pe foarte multe căi, acest lucru nu se întâmplă. "Nu găsești nicăieri afișat că ar fi nevoie de macaragii, sudori, electricieni, nici la sediul unității, nici în ziare sau pe site-uri. Totuși, din când în când mai apar oameni, dar fiecare nou-venit este cunoștința cuiva și nu este primit nicidecum că ar fi aflat pe cale legală de deficitul de locuri de muncă", a declarat la rândul său, Marian T., lucrător portuar.
Potrivit actualei legislații, locurile de muncă vacante sunt acele locuri de muncă devenite disponibile ca urmare a încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, precum și locurile de muncă nou create. Comunicarea de către angajatori a locurilor de muncă vacante, precum și a ocupării acestora ar trebui să se facă, teoretic, înștiințând și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM).
De precizat că, această comunicare trebuie făcută în termen de cinci zile lucrătoare de la vacantarea posturilor, iar ocuparea locurilor de muncă vacante care au fost comunicate trebuie realizată în termen de o zi de la data ocupării acestora. De asemenea, obligația menționată este valabilă și dacă ocuparea s-a produs în termenul de cinci zile menționat.
Cert este că atunci când sunt întrebați de ce nu își declară locurile de muncă vacante, mulți angajatori ridică din umeri și spun că nu știau că au obligativitatea de a comunica locurile de muncă vacante, deși ei poate își trimit periodic oameni în șomaj.