Luni, 08 Iunie 2026

Predoiu: Protejarea vieţii, sănătăţii şi siguranţei cetăţenilor trebuie să aibă prioritate

de Madalina PETRESCU Duminică, 26 Noiembrie 2023 234 2 min citire
Predoiu: Protejarea vieţii, sănătăţii şi siguranţei cetăţenilor trebuie să aibă prioritate
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a transmis duminică, în cadrul şedinţei Comandamentului de Iarnă, un mesaj către structurile Ministerului Afacerilor Interne, dar şi către toate autorităţile locale, ca în limita competenţelor să ia toate măsurile pentru protejarea vieţii, sănătăţii şi siguranţei cetăţenilor.
"Tot ceea ce s-a făcut până astăzi şi vom continua să facem în zilele următoare trebuie să aibă ca prioritate protejarea vieţii, sănătăţii şi siguranţei cetăţenilor şi asigurarea normalităţii sub toate aspectele, în aceste zile de vreme rea, care traversează ţara şi pe care le traversăm în continuare", a susţinut Predoiu.
El a transmis un mesaj către populaţie, în sensul de a urma şi a respecta toate indicaţiile autorităţilor locale, structurilor şi forţelor de ordine publică, notează Agerpres.
"Încă o dată, rugăminte către toţi cetăţenii să urmeze indicaţiile şi măsurile luate de către autorităţi. Autorităţile locale, prefecturi, inspectorate, structurile de forţă ale Ministerului Afacerilor Interne, toată lumea lucrează pentru cetăţeni, pentru protecţia lor. În mod special, rog pe cei care au în plan să se deplaseze în următoarele 24-48 de ore, să rămână acolo unde sunt dacă se află într-o regiune, într-un judeţ în care există coduri instalate şi interdicţii aplicate, în special de circulaţie. Orice deplasare în astfel de condiţii poate îngreuna intervenţia autorităţilor. Rugămintea este să aştepte până se deblochează drumurile închise, până se finalizează măsurile care sunt puse în aplicare şi până când se pot deplasa în siguranţă", a susţinut ministrul de Interne.
Cătălin Predoiu a spus că a fost informat că situaţia este sub control şi că se va ajunge la toate cazurile care necesită intervenţie rapidă.
"Aş începe prin a atrage atenţia asupra situaţiilor cu necesităţi medicale, deci atenţie mare! Monitorizarea persoanelor care au nevoie de tratamente, dialize, care presupun ulterior şi cazare. Trebuie asigurate aceste persoane, nu numai cu intervenţia medicală, ci şi cu cazare ulterioară acestei intervenţii", a mai afirmat ministrul.
Potrivit acestuia, anticiparea şi intervenţia "proactivă" nu pot fi utilizate decât pe baza unei permanente monitorizări a situaţiei din teren, dar şi a măsurilor care s-au luat şi a efectelor care s-au produs în urma acestor măsuri.
"Monitorizarea permanentă a situaţiei drumurilor, asigurarea permanentă a prezenţei în primării şi prefecturi. Chiar dacă este weekend, oamenii trebuie să fie la datorie permanent, până depăşim aceste momente. Şi recomandări periodice, ritmice, în zonele sensibile din punct de vedere meteo şi circulaţie, cu privire la desfăşurarea sau oprirea traficului, închiderea unor drumuri, aşa cum aţi şi făcut până în acest moment. Deci comunicarea trebuie să fie nu numai între instituţii, ci şi de la instituţii, către cetăţeni, către populaţie", a subliniat Predoiu.
Taguri
Articolul anterior Rafila: Registrul naţional de transplant este aproape finalizat
Articolul următor COD ROȘU de VISCOL/Situația actualizată ora 14 privind alimentarea cu energie electrică

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei