Premierul Marcel Ciolacu a efectuat, miercuri, 24 ianuarie, o vizită la Spitalul Municipal Universitar din Bucureşti, acolo unde a discutat cu medicii, asistentele şi infirmierele, înainte de întâlnirea cu liderii Sanitas, care ameninţă cu proteste.
La Spitalul Universitar din Bucureşti, premierul Marcel Ciolacu a discutat cu conducerea spitalului, dar şi cu oamenii din sistem pentru a afla care sunt problemele înainte de întâlnirea cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas.
“Prioritatea mea din aceste zile este să găsesc #soluții pentru a corecta inechitățile sociale adunate într-un deceniu. De aceea, am decis să reduc la maximum timpul alocat festivităților oficiale și să mi-l dedic întâlnirilor cu reprezentanții tuturor categoriilor sociale care reclamă asemenea nedreptăți”, a scris premierul pe Facebook.
Premierul Marcel Ciolacu are programate, joi, consultări cu reprezentanții Federației Sanitas, începând cu ora 12.30, anunță Executivul.
Și Federația Sindicală Hipocrat din România a anunțat că demarează stângerea de semnături pentru greva generală în sănătate.
"Federația Sindicală Hipocrat din România, motivată de situația dificilă cu care se confruntă salariații din sănătate, generată de scăderea puterii de cumpărare și implicit a nivelului de trai, consideră că este momentul să inițieze procedurile de declanșare a grevei generale și să se alăture mișcărilor de protest din sănătate și asistență socială. Răspundem apelului la unitate, lansat de Federația Sanitas din România deoarece revendicările sunt comune pentru toți salariații din sănătate. Ne dorim ca solidaritatea mișcării sindicale să sporească puterea de acțiune, în speranța că factorii politici vor înțelege că salariații solicită în primul rând o creștere salarială decentă", spune Ion Cotojman, președintele Federației Sindicale Hipocrat din România.