Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor a pus gând rău brutarilor. Românii nu vor mai fi înșelați atunci când vine vorba de gramajul pâinii. Potrivit unui proiect al ANPC, nicio pâine mai ușoară de 200 de grame nu se va mai coace în brutării, informează Realitatea.net.
- Publicitate -
Autoritatea pentru protecția Consumatorilor vrea să evite situațiile în care oamenii plătesc mai mult pentru o pâine care este sub gramajul declarat. Oamenii spun că au observat și ei că dau mai mulți bani pentru pâini din ce în ce mai mici.
"Cine le fabrică, le face din ce în ce mai mici și prețul crește. Prețul crește și pâinea e tot mai mică. Nu-i normal. Mai ales acum că avem și un an cu excedent de grâne", au spus consumatorii.
Regulile sunt diferite pentru pâinea neambalată care își poate modifica greutatea cu cel mult 10 grame în 24 de ore. Astfel, după o zi, o pâine de 300 de grame poate avea cel puțin 290 de grame.