În județul Constanța, rata șomajului își menține tendința de creștere. Conform statisticilor furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Constanța, dacă în lunile mai și iunie rata șomajului a fost de 3,8%, iar în luna iulie a crescut la 4%, în august a ajuns la 4,3%. Gabriela Spătaru, purtător de cuvânt al AJOFM Constanța, ne-a declarat că în evidențele instituției au fost înregistrați, luna trecută, 13.433 de șomeri. De altfel, Romulus Mincă, directorul coordonator AJOFM Constanța, a preconizat că rata șomajului va mai crește, până la finele anului, cu un procent sau două.
- Publicitate -
Pe de altă parte, dacă lunile trecute firmele constănțene au anunțat că disponibilizează între 90 - 110 de angajați pe lună, pentru lunile următoare nu au mai fost anunțate concedieri. "Pentru perioada septembrie - decembrie nu ne-au fost anunțate disponibilizări", a arătat reprezentantul instituției.