După ce zeci de clienți ai Kaufland s-au îmbrâncit și s-au călcat în picioare, într-un magazin din Mamaia al companiei, pentru a pune mâna pe una dintre băncuțele de curte aflate la promoție și vândute cu 40 de lei în loc de 100 de lei, compania a transmis un punct de vedere legat de această situație.
- Publicitate -
"Am fost și noi luați prin surprindere de succesul promoției. Clipul redă momentul în care se făcea aprovizionarea cu produsele aflate la promoție. Angajatii Kaufland i-au asigurat pe clienți că sunt suficiente produse. Apreciem interesul lor și îi așteptăm zilnic, până pe 21 octombrie, cu oferte speciale la cortul Kaufland din Năvodari", a transmis Kaufland.
În imaginile postate pe Facebook, se vede cum oamenii nu au așteptat nici măcar ca angajații supermarketului să așeze marfa pe raft și s-au năpustit imediat peste căruciorul care transporta cutiile.
Băncuțele de curte s-au epuizat într-un minut, iar pentru a se asigura că nu le ratează, oamenii aproape că s-au călcat în picioare.