Duminică, 07 Iunie 2026

Reducere de 10% pentru taxa de folosire a tramei stradale. Care este termenul limită

de Andreea ANDRONACHE Marţi, 20 Ianuarie 2026 151 1 min citire
Reducere de 10% pentru taxa de folosire a tramei stradale. Care este termenul limită
Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța informează contribuabilii, persoane fizice și juridice, care dețin utilaje sau autovehicule concepute și construite pentru transportul de materiale de construcții sau alte mărfuri și care utilizează drumurile publice, că beneficiază de reducere de 10% la taxa de folosire a tramei stradale, cu condiția achitării integrale a acesteia pentru anul 2026.
Reducerea se aplică pentru autorizațiile eliberate până la 31 ianuarie 2026, pentru perioada 01.01.2026 – 31.12.2026.
Pentru a veni în sprijinul contribuabililor, SPIT Constanța pune la dispoziție multiple modalități de plată a impozitelor și taxelor locale, inclusiv a taxei de folosire a tramei stradale.
Plata se poate realiza online, prin intermediul site-ului instituției www.spit-ct.ro, în secțiunea „Servicii online / Modalități de plată”, fie integral, fie în rate, în funcție de perioada aleasă, utilizând Bonus Card de la Garanti Bank sau programele oferite de Banca Transilvania. De asemenea, contribuabilii pot achita sumele datorate prin platforma www.ghiseul.ro , prin serviciile de Internet Banking sau prin ordin de plată electronic predefinit, folosind Internet Banking – Banca Transilvania.
Taxele pot fi achitate și prin intermediul telefonului mobil, utilizând aplicația eTax Mobile – SPIT sau aplicația ghișeul.ro, disponibile în App Store și Google Play. Plata prin ordin de plată se poate efectua în contul beneficiarului Primăria Municipiului Constanța, cod fiscal 4785631.
Pentru cei care preferă plata directă, aceasta se poate face în numerar sau cu cardul bancar la orice agenție fiscală SPIT. În municipiul Constanța, plata în numerar este posibilă și la stațiile OMV Petrom prin serviciul Westaco Express, la agențiile Garanti Bank, precum și la toate oficiile Poșta Română.
Taguri
Articolul anterior Prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni
Articolul următor De ce refuză tinerii români să muncească în timpul studiilor. Doar 2% au job

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei