Vineri, 05 Iunie 2026

Restaurantele ar putea rămâne deschise, indiferent de rata de incidență

de Cuget Liber Marţi, 20 Aprilie 2021 417 1 min citire
Restaurantele ar putea rămâne deschise, indiferent de rata de incidență
Restaurantele ar putea rămâne deschise, indiferent de rata de incidență din localitatea în care se află, dacă tot personalul este vaccinat. Anunţul aparţine premierului Florin Cîţu.
Trebuie să vedem partea asta de după pandemie și am avut discuții cu restaurantele, pentru că au fost lovite cel mai mult în perioada asta de pandemie, din păcate. Pentru restaurante am propus și discutăm - nu este o decizie luată, dar discutăm - ca dacă își vaccinează tot personalul, și hotelierii și așa mai departe, să fie deschiși tot timpul, să nu mai fie legați de rata de incidență. Deci, poate să fie deschis, poate cu 50 la sută din capacitate, dar să nu mai fie legați de rata de incidență - crește, scade rata de incidență, să-i închidem. Să nu mai fie (închis), dacă are tot personalul în acea unitate vaccinat", a declarat Florin Cîțu la Digi24.
Cât despre întoarcerea la normalitate, premierul a ţinut să precizeze că acest lucru este posibil, dacă românii se vor vaccina. „Dacă românii vor să revină la normalitate, avem dozele, putem să avem 50 la sută dintre persoane vaccinate la sfârșitul lunii mai. Trebuie doar să ne vaccinăm. Obiectivul meu eu mi l-am atins: am făcut rost de doze, avem centre de vaccinare, avem tot ce trebuie. Doar să ne vaccinăm. E un obiectiv în care iau o cifră pesimistă, dar noi avem mai multe doze. Am zis OK, 5 milioane la sfârșitul lunii mai", a explicat șeful executivului.
Taguri
Articolul anterior Campionatul European Under-19 din 2025 va avea loc în România
Articolul următor AVARIE RADET. Centrul Constanţei, fără apă caldă şi căldură

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei