Român condamnat la închisoare pe viață în Austria pentru uciderea unei studente franceze

de Cuget Liber Marţi, 09 Iunie 2020 183
Un român de 43 de ani, șofer de camion, condamnat deja la închisoare pe viață, a fost găsit marți vinovat de uciderea și violarea post-mortem a unei studente franceze în Austria în 2014, a anunțat tribunalul din Innsbruck, conform Agerpres.

Jurații au decis în unanimitate vinovăția lui Cătălin C., la peste șase ani după comiterea faptelor. Ei s-au abținut de la pronunțarea unei pedepse suplimentare, justiția germană dând deja în decembrie 2017 un verdict în care acesta era vizat într-un alt dosar penal.

Acuzatul a pledat nevinovat la acuzația de ucidere a tinerei Lucile. Pedeapsa nu este definitivă și el poate contesta încă verdictul.

Lucile Klobut, de 20 de ani, originară din regiunea Lyon, a fost găsită moartă în dimineața zilei de 12 ianuarie 2014 pe malul râului Inn la Kufstein, o localitate în Tirol (vestul Austriei), unde beneficia de o bursă Erasmus.

Anchetatorii austrieci au conchis că ea a fost victima unei agresiuni cu o seară în urmă când se ducea la o prietenă, fiindu-i aplicate mai multe lovituri violente în cap cu o bară de fier.

Polițiștii au făcut apoi legătura, datorită ADN-ului și unor similitudini în modul de operare, între acest omor și cel din noiembrie 2016 a unei tinere de 27 de ani, care făcea jogging, Carolin Gruber, la Endingen, în apropiere de Freiburg, în Germania. Aceasta din urmă fusese violată înainte de a fi ucisă.

Citat ca martor la bară, un psihiatru german a declarat că "există probe care sugerează că acuzatul este un ucigaș în serie clasic", susceptibil de a recidiva în caz de eliberare

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei