Românii vor cheltui, în 2011, pentru produsele de îngrijire personală și frumusețe 960,8 milioane euro, cu aproape 3% mai mult comparativ cu anul precedent, cele mai căutate fiind cosmeticele de masă ale căror vânzări reprezintă 80% din piața de profil, se arată într-un studiu Euromonitor. Peste 790 milioane euro vor merge în acest an către cosmeticele de masă, reprezentând circa 80% din piața totală de produse de frumusețe și îngrijire personală. De altfel, acest segment va înregistra în 2011 o creștere de 2,8% față de 2010, când românii au cheltuit mai mult de 770 milioane euro.
Cele mai dinamice segmente vor fi în acest an cel de produse de îngrijire pentru bebeluși, cu o creștere de 4,76%, la 8,8 milioane euro, și cel de cosmetice premium, valoarea acestora fiind estimată în 2011 la 70 milioane euro, în avans cu 4,3%.
- Publicitate -