Joi, 04 Iunie 2026

S-a dat startul la vaccinarea elevilor constănţeni

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 19 Mai 2021 426 < 1 min citire
S-a dat startul la vaccinarea elevilor constănţeni
Astăzi, 19 mai, la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța debutează acțiunea de vaccinare a elevilor din județul nostru.
În această perioadă premergătoare, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a sprijinit Direcția de Sănătate Publică Constanța prin colectarea datelor privind vaccinarea elevilor cu vârste cuprinse între 16-18 din unitățile de învățământ constănțene, prin fluidizarea canalului de comunicare între instituțiile școlare și DSP, precum și prin diseminarea informațiilor medicale specifice acestei acțiuni.
Așadar, în perioada următoare, aproximativ 1500 de elevi vor fi vaccinați în baza unui program stabilit de către Direcția de Sănătate Publică Constanța, astfel încât procesul educațional să nu înregistreze sincope și acțiunea să se deruleze cu succes.
Elevii care au acordul părinților pentru a se vaccina împotriva SARS-CoV-2 provin din 68 de unități de învățământ preuniversitar de stat și privat din județul Constanța.
Taguri
Articolul anterior Expoziție de carte în holul Bibliotecii Județene
Articolul următor Fotbal / Mladen: „Gândim doar la victorie, pentru a fi siguri de evitarea barajului”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei