Gestionarea corectă a deșeurilor reprezintă o obligație legală și un factor esențial pentru protecția mediului. În acest context, reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța au efectuat un control la un șantier de construcții din municipiul Constanța, unde au constatat nereguli majore în privința depozitării deșeurilor rezultate din activitate.
- Publicitate -
În urma verificărilor, s-a stabilit că beneficiatul lucrărilor nu a gestionat corespunzător deșeurile, acestea fiind stocate în aer liber, într-un mod dezorganizat, pe întreaga suprafață a amplasamentului.
Ca urmare a acestor constatări, operatorul economic responsabil a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 60.000 de lei, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare.
Autoritățile reamintesc tuturor persoanelor fizice și juridice obligația de a respecta legislația în vigoare privind gestionarea deșeurilor, pentru a preveni impactul negativ asupra mediului și a evita sancțiunile legale.