Duminică, 07 Iunie 2026

Șapte milioane de euro de la minister pentru Spitalul Județean Constanța

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 24 Aprilie 2009 169 1 min citire
Ministerul Sănătății va finanța cu 70 de milioane de euro dotarea cu echipamente a unităților de reanimare și va investi peste 10 milioane de euro, împreună cu Banca Mondială, în aparatură pentru unitățile de primiri urgențe din spitalele mici din țară. Proiectele sunt plănuite pentru anul în curs. "Numai pentru echiparea spitalelor și aparatură medicală modernă, România are nevoie de două miliarde de euro pentru a ajunge la nivelul de bază al dotărilor din țările membre UE. Este imposibil să acoperim nevoia într-un singur an, dar, cu siguranță, putem face pași în această direcție", a declarat, ieri, ministrul Ion Bazac.
Ministrul a adăugat că există deja finanțare pentru șapte noi spitale județene de urgență, iar pentru alte spitale se caută fonduri în sistemul public - privat și sunt în faza de analiză de oportunitate.
"Un alt model funcțional este cel al asigurărilor de sănătate complementare. El va aduce în sistem competiția pentru finanțare între unitățile medicale, mai multe oportunități de dezvoltare, eficiență și servicii mai bune pentru pacienți", a mai arătat Bazac, adăugând că formula pentru sistemul de asigurări va fi finalizat la sfârșitul anului. Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a primit 7 milioane de euro de la minister, pentru continuarea reparațiilor capitale.
Articolul anterior Fără curent electric
Articolul următor Memoriu pentru finanțarea Secției de Chirurgie Cardiovasculară

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei