Locuitorii din Mangalia sunt așteptați să participe luni, 11 mai, între orele 11:00 și 13:00, la un protest în Piața Republicii, în fața Casei de Cultură Mangalia, pentru a-și exprima nemulțumirea față de situația din Spitalul Municipal. Evenimentul a fost anunțat de fostul consilier local Cosmin Vasile Trușcă și își propune să atragă atenția asupra unor probleme legate de managementul unității medicale și lipsa unei linii permanente de Pediatrie.
- Publicitate -
Una din principalele nemulțumiri ale protestatarilor este, printre altele, o linie de gardă continuă pentru copii. „Vrem Pediatrie permanentă! Sănătatea copiilor noștri nu este de vânzare! Mamele din Mangalia s-au trezit! Vrem siguranță în spital", se arată în mesajul transmis de organizatori.
Aceștia susțin că perioada în care dr. Dan Lefter a ocupat funcția de manager interimar a adus rezultate concrete, o mai bună organizare, demonstrând că se poate face medicină de calitate și în oraș.
„Nu vrem ca sănătatea copiilor și părinților noștri să fie distrusă de interesele unor minți gonite după putere. Vom organiza un protest masiv pentru revenirea la un management competent, demisia imediată a actualei conduceri care a adus spitalul în acest punct critic, transparență și investiții pentru pacienți, nu pentru funcții! Ne strângem cu toții pentru a arăta sprijinul nostru pentru dr. Dan Lefter și pentru toți medicii care își fac meseria cu onoare, dar care sunt împiedicați de un management defectuos! Este esențial să ieșim în număr cât mai mare! Vrem Pediatrie permanentă - copiii noștri nu pot aștepta!", au declarat organizatorii protestului.
La rândul său, managerul Spitalului Municipal Mangalia, Alina Dan, a răspuns acuzațiilor cu fermitate, susținând că înverșunarea lui Cosmin Trușcă nu mai surprinde pe nimeni. Directorul susține că aceasta este, de fapt, consecința directă a unui plan eșuat - tentativa de a pune mâna pe blocul alimentar al spitalului, blocată în ultimul moment.
„Spitalul are și a avut mereu propria bucătărie, unde angajații pregătesc zilnic hrana pentru pacienți, asigurând trei mese pe zi. Interesul dumneavoastră a fost clar și constant: să forțați externalizarea acestui serviciu, ca ulterior contractul de furnizare a hranei să ajungă, convenabil, la firma dumneavoastră. Nu veți reuși. De aici și atacurile, și presiunea, și această agitație constantă. Sunt reacții previzibile când un interes personal este blocat. Aveți ocazia acum să vă asumați public sau va trebui să o fac eu cu documente doveditoare. Restul sunt doar încercări disperate de a le acoperi", a declarat managerul spitalului.