Scumpirile record la legume şi fructe reprezintă o presiune financiară pentru credincioşii care vor să țină tot postul Crăciunului. Legumele sunt cu 14% mai scumpe decât anul trecut, iar fructele s-au scumpit în medie cu șapte procente. Iată cât costă coşul minim pentru o zi de post.
- Publicitate -
Anul acesta, postul Crăciunului ne costă mai mult. Conform ultimelor date INS, legumele au o scumpire record față de 2023, media creșterilor de preț fiind de 14%.
Inflația aduce noi cifre le raft. De exemplu, unul dintre cele mai căutate produse în perioada postului este fasolea. Acum pentru un kilogram oamenii scot din buzunar între 12 și 20 de lei, cu 40% mai mult decât anul trecut. Creșteri de preț s-au înregistrat și la verdețuri. Spanacul de exemplu se vinde cu 15 lei kilogramul pentru cel curățat gata.
De exemplu, kilogramul de castraveți ne costă aproximativ 10 lei, roșiile și gogonelele ne costă aproximativ 6 lei, iar pentru varză plătim între 3 și 6 lei.
Și fructele sunt mai scumpe, în medie cu 7%, conform Institutului de statistică.
Cu așa prețuri, o porție de ciorbă de legume ajunge să coste 25 de lei pe zi, mai că te gândești să ții post negru, doar cu apă!
Postul Crăciunului, cunoscut și sub numele de postul Nașterii Domnului, este primul mare post din anul bisericesc (de la 1 septembrie) și începe în dimineața zilei de 15 noiembrie. Are o durată fixă, de 40 de zile, iar ultima zi de post va fi pe 24 decembrie 2024.
Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului are loc pe 14 noiembrie.