Vineri, 05 Iunie 2026

Se caută drujbiști pentru pădurile din Austria

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 16 Februarie 2012 366 < 1 min citire
Norvegia, Austria, Republica Cehă și Belgia sunt țări care oferă locuri de muncă pentru care pot aplica și românii, fiind căutați ingineri, drujbiști, sudori sau lucrători în marmură, posturile din aceste țări fiind disponibile prin serviciul european de ocupare (EURES).
Potrivit EURES, Austria are disponibile 20 de posturi de drujbist pentru tăierea și întreținerea copacilor în păduri și împrejurimi. Angajatorul austriac cere experiență de cel puțin un an în lucrul cu drujba și cunoașterea limbii germane la nivel mediu-avansat. Pe lângă salariul de 1.300 de euro mai sunt asigurate cazarea (dormitor, bucătărie, mașină de spălat), echipamentul de lucru, utilaje și consumabile, accesorii pentru lucru, autoturism pentru deplasări și combustibil. Contractul inițial este de șase luni, cu posibilitate de prelungire, firma precizând că dorește o colaborare de lungă durată.
Persoanele interesate se pot adresa consilierului Eures din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din Constanța, Elena Pană, tel. 0241/481.553.
Taguri
Articolul anterior Nivelul radiațiilor la Cernavodă
Articolul următor RADET / Mai multe străzi din centru, fără apă caldă și apă rece

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei