Chiar dacă ne apropiem rapid de Crăciun, vremea se menține deosebit de caldă la malul mării și sunt slabe șanse să avem parte de sărbători cu zăpadă. Meteorologii anunță o încălzire semnificativă în zilele următoare, cu temperaturi mult peste cele normale pentru această perioadă a anului și mult soare.
Astăzi, la Constanța, cerul este parțial înnorat și vântul suflă moderat, dinspre sud-vest. Maxima termică va atinge 11 grade Celsius. Peste noapte, câțiva nori vor rămâne în zonă și termometrele vor indica minimum 4 grade.
Mâine, va fi chiar mai cald și preponderent senin pe timpul zilei. Valorile termice se vor încadra între 6 și 13 grade. Miercuri se mai adaugă un grad, două în termometre, după care, joi, scad din nou, până pe la 11 grade pe timpul zilei și 5 grade noaptea. Vineri, se încălzește din nou și vor fi între 7 și 13 grade, dar se vor aduna ceva nori, care, sâmbătă și duminică, aduc ploi slabe. Aversele ar putea fi însoțite de intensificări ale vântului.