Duminică, 07 Iunie 2026

Se lucrează de zor la modularul din curtea Spitalului de Boli Infecţioase. "Ar trebui să fie gata în luna noiembrie"

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 03 August 2023 2004 3 min citire
După incendiul devastator din luna octombrie 2021, când secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase (SCBI) Constanța s-a făcut scrum, iar șapte pacienți au decedat, a durat luni bune până când unitatea sanitară s-a redeschis, și asta doar parțial. Pentru că lucrările la acea parte mistuită de flăcările nemiloase nu pot fi, încă, demarate, se impunea construirea unui spital modular pentru consolidarea capacității spitalului de la malul mării.
La momentul actual, în sfârșit, se poate spune că lucrările de la spitalul modular au intrat în linie dreaptă. Luna trecută s-a dat ordinul de începere a lucrărilor și s-a predat amplasamentul către societatea care execută noul spital modular, care va avea 52 de paturi, din care zece paturi de ATI. Totodată, acest corp de clădire, la care se lucrează de zor la acest moment, va fi dotat cu computer tomograf, RMN, farmacie și laborator. Zi de zi, încă de la primele ore ale dimineții, curtea spitalului se transformă într-un adevărat furnicar. Muncitori, echipamente, mașini care eliberează terenul, îl tasează etc. Unele intră, altele ies și toată lumea lucrează la foc continuu. Așa am găsit și în cursul zilei de ieri echipele de muncitori, la orele amiezii, când lucrau cu toții, cot la cot, cu soarele bătându-le în ceafă. Pentru acești oameni nu contează cum este vremea de afară, că este cald ori că bate vântul. Ei știu că au un termen de execuție a lucrărilor și vor să îl respecte, moment după care constănțenii vor putea beneficia de serviciile medicale de care au nevoie. Potrivit Primăriei Constanța, structura modulară a fost gândită ca un nucleu al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și va asigura, pe viitor, completarea serviciilor medicale pentru această unitate sanitară. Mai mult decât atât, serviciile de imagistică sunt o premieră pentru SCBI, care nu a avut niciodată în dotare CT și RMN. Precizăm că valoarea noului spital modular este de zece milioane de euro, iar termenul de finalizare este de patru luni. Proiectul vine în completarea amplelor lucrări de modernizare, reabilitare energetică și consolidare ale clădirii vechi a spitalului, care se afla la stadiul de realizare a proiectului tehnic.
După acest modular urmează reconstrucția clădirii vechi de peste opt decenii, dar acest lucru se va întâmpla abia anul viitor. La acest moment, au precizat reprezentanții municipalității, contractul de finanțare pentru reabilitarea și consolidarea clădirii edificate în 1938 are o valoare de aproximativ 27,8 milioane de lei, din care 11,8 milioane sunt alocați consolidării.
Referitor la modularul care va începe să funcționeze din toamnă, în curtea spitalului, potrivit directorului instituției, dr. Claudia Cambrea, construcția va funcționa pe două nivele, urmând ca la etajul I să funcționeze cele două laboratoare de microbiologie și cel general, iar la parter vor avea 42 de paturi pentru bolnavii cu boli infecțioase. La acestea se adaugă încă zece paturi de Terapie Intensivă, CT, RMN, compartiment de primire a urgențelor. Pentru acest compartiment au fost deja trimise documentele necesare înființării acestuia, la Ministerul Sănătății, pentru că este o structură nouă și la fel s-a procedat pentru înființarea compartimentului de imagistică. „Vom vedea ce vom face cu personalul, după ce vor fi finalizate lucrările de modular. Pe partea de imagistică ne vor trebui oameni în plus. Probabil că vom face angajări. Dacă totul se derulează normal, ar trebui ca modularul să fie gata în luna noiembrie. La momentul actual, în spital, avem funcţionale 130 de paturi, la care se vor adăuga cele 52 de la modular. Deci, vom avea în total un număr de 182 de locuri. Ca urmare, vom funcţiona la aproximativ 80% din capacitate. Nu va fi 100%, dar, cu siguranţă, va fi mult mai bine", a declarat managerul, pentru „Cuget Liber”. 
Taguri
Articolul anterior Adrian Bîlbă: "Recomandarea mea este ca, dacă mergi la plajă, să-ți lași câinele acasă"
Articolul următor HOROSCOPUL ZILEI. Ce prezic astrele JOI

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei