Șeful CNSP: Contribuțiile la Pilonul II de pensii nu vor fi suspendate

de Cuget Liber Marţi, 22 Mai 2018 227
Președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), Ion Ghizdeanu, a declarat, ieri, că informațiile legate de suspendarea plăților la Pilonul II de pensii au fost doar scenarii de discuții publicate din greșeală, iar autoritățile dau asigurări că nu se va întâmpla așa ceva de la 1 iulie. 

"Noi facem tot felul de evaluări, scenarii, analize interne. De aici, cineva, eu fiind plecat în SUA, auzind că se discută astfel de scenarii, a trecut acolo. Deci tot rândul este o analiză internă, nu avem nici măcar un proiect cu așa ceva. Au fost (informații extrase - n.r.) din scenarii și s-a trecut eronat acel rând cu pilonul II. Și, ca să fie și mai clar, nu era nici vorbă de suspendare. A fost o eroare pe care ne-o asumăm și vom vedea cine a introdus-o și ne-o asumăm că s-a introdus. Mai sunt vreo două erori acolo, introduse tot din scenarii, analize și evaluări. Întregul post legat de Pilonul II este o eroare", a explicat Ghizdeanu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, instituția pe care o reprezintă nu a înaintat, oficial, nicio propunere pe această temă. 

Taguri

Comentează știrea

Nazi
22 mai 2018
Opinie

Cam multe erori poate faceti o "eroare" si va autosuspendati.

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei