Anul acesta, litoralul românesc a fost alegerea ideală pentru sute de familii din țară. Cu o gamă variată de spectacole și concerte captivante, Constanța s-a transformat într-o destinație deosebită pe parcursul a trei luni. Turiștii s-au simțit bine, dar, cu toate acestea, ar schimba anumite lucruri în ceea ce privește litoralul.
- Publicitate -
Ne apropiem cu pași timizi de sfârșit de sezon, iar acest lucru se simte deja în Constanța. O mare parte din operatorii plajelor de pe litoral și-au închis tarabele, au luat șezlongurile și au lăsat totul gol. Cu toate acestea, temperaturile din ultimele zile le-au oferit atât constănțenilor, cât și turiștilor senzația că încă suntem în luna august.
Reprezentanții turismului din județul Constanța afirmă că sezonul a fost unul reușit, cu turiști care au început să viziteze litoralul românesc încă din luna mai și care au continuat să vină și în septembrie. Anul acesta, vizitatorii s-au bucurat de o multitudine de spectacole, inclusiv concerte în Mamaia și în Centrul Vechi al Constanței, precum și festivaluri foarte cunoscute în rândul tinerilor pe plaja Neversea și în Costinești. Este momentul să tragem linie și să observăm atât greșelile, cât și lucrurile bune din acest sezon estival.
Ce ar schimba turiștii pe litoral?
Turiștii s-au bucurat pe deplin de toate spectacolele. Mulți dintre ei recunosc faptul că anul acesta au avut parte de cel mai frumos concediu pe litoralul românesc. Totuși, există și anumite aspecte pe care aceștia le-ar schimba.
„A fost unul dintre cele mai frumoase concedii! Am simțit că, în sfârșit, am avut ce face în Constanța. Totuși, aș schimba câteva lucruri. Deși am avut parte de multe activități, prețurile mi s-au părut exagerate, iar cazarea și tarifele de pe plajă au fost destul de ridicate. Sper ca, vara viitoare, proprietarii plajelor să reevalueze prețurile", a declarat, pentru redactorii ziarului „Cuget Liber”, Alin Popa, turist din Brăila.
„Prețurile mi s-au părut ușor exagerate. Pe plajă, o bere poate fi chiar și 25 de lei, de șezlong nu mai zic. În unele zone îl închiriau și cu 50 de lei. Sunt de părere că, dacă ar mai lăsa din aceste prețuri, ar veni și mai multă lume. Să fie un fel de «Litoralul pentru toți» toată vara", a declarat un alt turist.
Alții ar vrea să fie schimbate tarifele hotelurilor. Mulți turiști aleg să fugă de ele și să se cazeze în apartamente, însă, există și riscuri. Aceștia pot fi înșelați de indivizi care postează anunțuri false precum că ar avea apartamente spre închiriere. Ajunși la destinație, oamenii realizează că au fost păcăliți. Concurența neloială este o problemă reală pe care au semnalat-o și reprezentanții din turism.
„De multe ori am fugit de hoteluri, crezând că sunt foarte scumpe și că nu au nimic de oferit. Am realizat că cel mai sigur loc unde te poți caza este hotelul. Din păcate, am fost păcăliți de un domn care ne-a promis că ne pregătește un apartament frumos. Ajunși acolo, apartamentul nu era. Noi venim la plajă de fiecare dată în luna iulie. Atunci, prețurile mi se par destul de scumpe, de aceea am tot evitat hotelul. Îi rog pe această cale pe patroni să modifice puțin prețurile, să ne permitem să venim", a spus o altă turistă.
„O atmosferă foarte interesantă”
În ceea ce îi privește pe constănțeni, ei susțin că litoralul românesc a fost mai bine promovat anul acesta și că marile festivaluri au contribuit semnificativ la numărul de turiști care au venit.
„Mi s-a părut că anul acesta au fost mai activi cei care au contribuit la promovarea litoralului românesc. Am avut noroc cu marile festivaluri, consider că ele au adus o mare parte din turiști în luna iulie. Ar trebui să se organizeze astfel de festivaluri în toate stațiunile de pe litoral. Am avut ce face și în oraș. Îmi place foarte mult conceptul «Constanța Coffee Break», mi se pare că ne unește cumva pe toți și se creează o atmosferă foarte interesantă. Le-aș recomanda organizatorilor să ia în calcul eventuale spectacole pentru weekend-urile în care bulevardul Tomis devine pietonal. Activitățile celor de la SEAS pe bulevard mi s-au părut foarte frumoase", a declarat Alex Dascălu, tânăr constănțean.
Prețurile rămân principala problemă a turiștilor, fiind deja cunoscut faptul că multe familii din România strâng bani tot anul pentru a petrece o săptămână la mare. Rămâne de văzut dacă agenții economici vor ține cont de aceste dorințe la anul.