Singură pe lume! "Mi-ar plăcea să am și eu un brad pe care să-l împodobesc de Crăciun"

Deşi au ajuns la o vârstă la care neputinţa a început să îşi spună cuvântul, aceste persoane spun că viaţa lor a devenit mai frumoasă de când au devenit „locatari” ai căminului de pe strada Unirii nr. 104. În tinereţe, nu se gândeau că ar putea ajunge vreodată în această situaţie, de a nu mai avea pe nimeni alături de ei, dar viaţa i-a adus, acum, într-un astfel de moment, în care (unii dintre ei) abia îşi mai mișcă paşii din pat până la baie, ori până la sala de mese de la parterul instituţiei. Cu toate acestea, nu se plâng, ezită să mai ofteze, nu se mai plâng de nimic. Doar tac şi rabdă, iar deseori, mai ridică privirea rugător către Dumnezeu pentru a-L ruga să le curme chinul sau să le dea zile mai multe.

Din păcate, mulţi dintre vârstnici suferă şi acum ştiind că nu mai e nimeni care să-i caute, să-i sune, să vadă ce mai fac, cum se simt. Niciun suflet nu îşi mai aminteşte de ei, nu mai au copii, nepoţi, rude sau prieteni.

O astfel de persoană rămasă singură pe lume este şi Maria Bujor, în vârstă de 76 de ani. În tinereţe, ne-a mărturisit femeia, a lucrat puțin ca ospătară, dar numai de sezon, iar în aceste condiţii nu a reuşit să beneficieze nici măcar de pensia minimă. În prezent, nu i-au mai rămas decât amintirile, unele frumoase, altele mai puțin frumoase. „Unii sunt măcinaţi de boli, eu de singurătate, iar asta doare cel mai mult, faptul că nu mai am pe nimeni. Au murit toţi, părinţi, soţ. Copii nu am avut, ci doar câţiva prieteni, care, deşi încă trăiesc, m-au uitat. Nu mai vor să audă de mine. Mi-ar fi plăcut să mai stau de vorbă cu cineva, dar nu am cu cine. Sunt singură pe lume. În tinereţe, am mai lucrat ca vânzătoare la legume-fructe, dar fără contract de muncă, iar acum îmi este foarte greu. În ultimii ani, cât am fost mai în putere, am lucrat pentru o bătrână, care-mi oferea şi un adăpost deasupra capului, masă, casă. După ce s-a prăpădit, familia nu a mai avut nevoie de mine şi nu mai eram în stare să mă întreţin, să îmi plătesc vreo chirie pe undeva, pentru că nu aveam cu ce", ne-a mărturisit femeia.

Acum, tot ce îşi doreşte este să fie sănătoasă şi să le fie alături celor mai neajutoraţi decât ea. I-ar plăcea, totuşi, să-şi poată decora propriul brad de Crăciun, în camera de la cămin, dar cum nu are venituri, acest lucru este imposibil. Asta dacă nu cumva printre cititorii noştri se află persoane care ar putea să îi facă această bucurie. „Când eram mai tânără, tradiția decorării unui brad, de sărbători, nu lipsea. Acum totul este doar o amintire, una foarte dragă, când puneam globuleţele şi beteala în brad. Mi-ar plăcea să am și eu un brad pe care să-l împodobesc în camera unde locuiesc, de sărbători, de Crăciun", a mai spus septuagenara.