Inundațiile devastatoare care au lovit recent județul
Galați au lăsat în urmă distrugeri masive și familii fără adăpost. În fața
acestei tragedii, Asociația Zip, alături de Patronatul Serviciilor de
Securitate și Zip Escort au demarat o campanie umanitară pentru a ajuta
sinistrații în urma inundațiilor să-și reconstruiască viețile, o inițiativă a
cărei eficiență o probăm prin implicarea fiecăruia dintre noi.
Apelăm la societatea civilă, la organizațiile
non-guvernamentale și la mediul de afaceri să ni se alăture în această misiune.
Fiecare contribuție contează, fie că este vorba de resurse financiare,
alimente, haine, materiale de construcții sau servicii. Comunitatea locală are
nevoie urgentă de solidaritatea noastră. Putem oferi alături de voi sprijin logistic
și financiar!
Implicarea voastră poate lua multe forme:
• Donațiile
financiare către conturile Asociației Zip vor fi folosite direct pentru
achiziționarea de alimente neperisabile, apă potabilă, medicamente și alte
produse de primă necesitate:
RO40RNCB0296174379100001 - lei
RO56RNCB0296174379100004 - Euro
• Donațiile
de produse, haine, pături, medicamente, produse de igienă și alte materiale vor
fi colectate la poligonul Zip Escort, cu un apel la numărul de telefon 0723 118
279 pentru informații suplimentare necesare unei organizări eficiente.
Fiecare din voi poate face un pas înainte alături de noi!
Este important să arătăm că în fața tragediilor naturale, solidaritatea ne
poate salva!