Pentru a veni în sprijinul constănțenilor și al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Constanţa, conducerea Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa a dispus prelungirea programului de lucru cu publicul în cadrul Agenţiei fiscale nr. 5, situată pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr. 116C, în incinta City Park Mall.
- Publicitate -
Prin urmare, sâmbătă, 26 septembrie, şi duminică, 27 septembrie, în locaţia respectivă va fi asigurat un ghişeu pentru încasarea taxelor necesare eliberării actelor de identitate.
Programul de lucru cu publicul va fi următorul:
-sâmbătă, 26.09.2020, între orele 08.00-16.00;
-duminică, 27.09.2020, între orele 07.30-21.00.