Vineri, 05 Iunie 2026

SPIT. Termen scadent pentru plata taxei hoteliere

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 07 Iunie 2013 77 < 1 min citire
SPIT. Termen scadent pentru plata taxei hoteliere
Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța aduce la cunoștința contribuabililor că taxa hotelieră se încasează de persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, o dată cu luarea în evidență a persoanelor cazate și se virează lunar la bugetul local, până la data de 10 a lunii în curs pentru luna precedentă.
Pentru unitățile de cazare amplasate în Constanța și Sat Vacanță, taxa hotelieră se calculează prin aplicarea cotei de 1% la valoarea totală a cazării, respectiv pentru întreaga perioadă de ședere, iar pentru cele situate în stațiunea Mamaia, prin aplicarea cotei de 1% la tariful de cazare datorat pentru o singură noapte, indiferent de perioada reală de cazare. 
Depunerea peste termen a declarațiilor-decont privind sumele încasate reprezentând taxa hotelieră, nedepunerea declarațiilor-decont privind sumele încasate reprezentând taxa hotelieră, nereținerea, potrivit legii, de către plătitorii obligației fiscale, a taxei hoteliere, reținerea și nevărsarea în totalitate, de către plătitorii obligației fiscale a taxei hoteliere constituie contravenții. 
Formularul tipizat "Declarație decont privind sumele încasate reprezentând taxa hotelieră"  poate fi descărcat și de pe site-ul instituției www.spit-ct.ro, secțiunea "Persoane Juridice" - "Formulare tipizate" - "Taxa hotelieră".   
Taguri
Articolul anterior Intrările în porturile Constanța și Agigea, scanate nuclear și radioactiv
Articolul următor De ce a cedat Ungaria în fața Comisiei Europene

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei