Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Sprijin pentru constănțeni, în demersurile de cadastrare a imobilelor

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 23 Mai 2024 179 < 1 min citire
Sprijin pentru constănțeni, în demersurile de cadastrare a imobilelor
Săptămâna trecută, Primăria Constanța a încheiat cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța contractul pentru finanțarea în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară a lucrărilor de înregistrare sistematică inițiate de unitățile administrativ-teritoriale pentru sectoare cadastrale. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, odată cu semnarea acestui contract, Constanța are la dispoziție 160.000 lei, fonduri europene, pentru contractarea serviciilor de realizare a lucrărilor de înregistrare sistematică. Concret, prin Programul național de cadastrare și carte funciară, constănțenii vor fi sprijiniţi în demersul lor de cadastrare a imobilelor proprietate personală. Menţionăm că acesta este primul pas pentru cadastrarea terenurilor cetățenilor Constanței, urmând ca treptat, în măsura fondurilor disponibile să se realizeze înregistrarea în cadastru și carte funciară pentru cât mai multe terenuri.
Taguri
Articolul anterior Euro Vial Lighting prezintă soluţii de energii inteligente la TIMM la Pavilionul Expoziţional Constanţa, în perioada 23 – 25 Mai
Articolul următor "Reconstruim Constanţa împreună" / Gihan Eserghep, interviu pentru Cuget Liber

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei