Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Constanța organizează, până la data de 9 februarie, selecția pentru studenții care doresc să lucreze pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară. Pentru anul 2017, sunt disponibile 70 de locuri în domeniul hotelier-gastronomic, mai exact în unitățile gen fast-food, dar și în producția industrială și în domeniul serviciilor.
- Publicitate -
"Menționăm că la interviu pot participa studenții cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană", a declarat directorul AJOFM Constanța, Gheorghe Bușu.
Studenții care au domiciliul sau sunt înregistrați la o instituție de învățământ superior din județul Constanta se pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanta, pentru a-și înregistra dosarele.
Informații suplimentare cu privire la condițiile de mediere, documentele necesare înregistrării dosarelor, precum și instrucțiunile de completare a acestora pot fi aflate la numărul de telefon 0241/481.553 sau accesând site-ul AJOFM.