Strădania angajaților Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța de a petici țevile de distribuție a apei par zadarnice, căci subsolul unității este în permanență inundat. Cele mai multe conducte au fost montate la înființarea unității spitalicești, astfel că, în prezent, starea lor este deplorabilă.
- Publicitate -
Cea mai mare unitate sanitară a județului Constanța a fost supusă, în ultimii ani, unui amplu proces de renovare. Cu toate acestea, nici până în prezent nu s-a ajuns cu reparațiile în subsolul spitalului. Țevile de distribuție a apei calde, menajare și a celei reci datează încă din 1967, de la înființarea unității. O singură conductă, respectiv cea de aducțiune a aburilor de la centrala termică, a fost înlocuită în urmă cu doi ani, odată cu montarea noilor cazane pentru stațiile de sterilizare și bucătărie. De asemenea, în cadrul renovărilor au fost înlocuite o parte din conductele verticale, care fac legătura între subsol și secțiile medicale.
Vestiarele angajaților și arhiva, mutate
În rest, angajații se străduiesc să sudeze, pe unde se poate, țevile ruginite și fisurate. Efortul lor este zadarnic: se peticește într-o parte, dar fisurile apar la câțiva centimetri depărtare. Robinetele nu mai fac față presiunii, astfel că apa țâșnește în permanență de lângă vanele care nu se mai închid corespunzător. Drept pentru care, subsolul spitalului este aproape tot timpul inundat. "Subsolul a fost însă împărțit în cuve, iar în momentul în care acestea se umplu, scoatem apa cu ajutorul unor pompe", ne-a spus unul dintre angajații SCJU Constanța.
În astfel de condiții, nu este greu de înțeles de ce pacienții se plâng că sunt gândaci în saloane. Mai mult, dacă situația va mai continua, este posibil să fie afectată și structura de rezistență a clădirii, din cauza infiltrațiilor de apă. De altfel, tocmai din cauza scurgerilor, subsolul nu mai poate fi folosit. Până în urmă cu doi ani, în spațiile respective se aflau vestiarele angajaților și arhiva, dar s-a impus mutarea lor.
2 milioane de lei pentru înlocuirea conductelor
Conducerea SCJU Constanța este la curent cu starea plasei orizontale de distribuție aflată în partea inferioară a clădirii și susține că până la finele anului va fi înlocuită. "Noua centrală termică a spitalului va fi dată în folosință în curând. Intenționăm, de asemenea, ca până la sfârșitul anului să înlocuim și toate țevile care fac legătura între centrală și spital, inclusiv toată plasa de distribuție de la subsolul spitalului", ne-a declarat dr. Ion Niculescu, managerul Spitalului Județean Constanța.
Fonduri există, susține ma-nagerul, căci Ministerul Sănătății a acordat bani pentru reparații capitale, respectiv 7 milioane de euro. Pentru înlocuirea țevilor ori-zontale de distribuție sunt necesare 2 milioane de lei, ne-a spus dr. Niculescu.