Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, săptămâna viitoare vor fi relocate două treceri de pietoni situate pe strada Traian și pe strada Eliberării. Astfel, trecerea de pietoni de pe strada Traian din dreptul blocului C1 se desființează și se mută în proximitatea parcării de pe malul portului. Cea de pe strada Eliberării situată pe tronsonul delimitat de strada Nicolae Milescu și strada Dezrobirii se mută împreună cu stația de autobuz, în apropierea străzii Nicolae Milescu către fostul Registru Auto Român. Măsura relocării acestor treceri de pietoni a fost adoptată de Comisia de Circulație, în urma solicitărilor primite de la cetățeni, fiind avizată de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța - Serviciul Rutier, având ca scop creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic în aceste zone ale orașului
- Publicitate -