Luni, 08 Iunie 2026

Trenul nou-nouț, inaugurat ieri de ministrul Transporturilor, nu a mai pornit în această dimineață

de Madalina PETRESCU Joi, 21 Noiembrie 2024 228 < 1 min citire
Trenul nou-nouț, inaugurat ieri de ministrul Transporturilor, nu a mai pornit în această dimineață
În această dimineață, călătorii care așteptau trenul Coradia Stream, inaugurat cu doar o zi înainte, au fost nevoiți să își schimbe planurile. Trenul, care trebuia să plece spre Brașov la ora 5:40 și să parcurgă traseul în două ore și jumătate, a fost anulat din cauza unor erori apărute în computerul de bord.
Potrivit unui anunț al Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), sistemul trenului nu s-a resetat în timp util după tractarea la depou și decuplarea locomotivei de manevră. Pasagerii afectați au fost redirecționați către următorul tren programat, cu o întârziere de 30 de minute.
Trenul Coradia Stream, parte dintr-un lot de 37 de unități contractate de ARF în martie 2022, nu beneficiază de nicio rezervă tehnică până la livrarea următoarelor trenuri.
Evenimentul are loc la doar o zi după ce trenul a fost inaugurat oficial de premierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, reprezentanți ai ARF și companiei producătoare, Alstom.
Taguri
Articolul anterior Patru zile de shopping! Constănţenii, atraşi de ofertele speciale ale târgului TINIMTEX
Articolul următor Republica Moldova va achiziţiona două sisteme anti-dronă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei