Duminică, 07 Iunie 2026

Trupa Centrului de Zi „Delfinul”, premiată pe scena Festivalului Național de Teatru de la Ploiești

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 18 Iunie 2025 221 < 1 min citire
Trupa Centrului de Zi „Delfinul”, premiată pe scena Festivalului Național de Teatru de la Ploiești
Săptămâna aceasta, a avut loc o premieră emoționantă pentru copiii din Centrul de Zi „Delfinul” Constanța din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. Trupa de teatru „Arca” a urcat marți, 17 iunie, pe scena Festivalului Național - Concurs de Teatru „D-ale lui Caragiale”, organizat la Ploiești. Evenimentul a reunit 25 de trupe din întreaga țară, oferind un prilej excepțional de afirmare artistică și schimb de experiență. Coordonați de actorul Dan Cojocaru, de la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” din Constanța, micii actori au evoluat în fața publicului pe scena din cadrul Palatului Administrativ din Ploiești. Trupa „Arca” a impresionat prin talent și emoție, reușind să obțină premiul pentru debut, o distincție care le recunoaște efortul și pasiunea pentru arta teatrală. La festival au participat trupe din județele Prahova, Argeș, Buzău, Cluj, Călărași, Covasna, Giurgiu, Neamț, Sălaj, Vaslui, Constanța, dar și din sectoarele 4 și 6 ale Capitalei, într-o competiție în care teatrul a devenit un adevărat liant între copii, educatori și comunități.
Taguri
Articolul anterior Voluntarii „Dăruiește Aripi” au adus valuri de speranță pentru copiii bolnavi de cancer
Articolul următor Lucrările la noul CET din Constanța avansează. Ce prevăd etapele următoare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei