Constanța comemorează, peste doar câteva zile, 36 de ani de la Revoluția din 1989, un moment care a schimbat destinul României și care a adus libertatea după decenii de regim comunist. În oraș, însă, cei care au luptat atunci pentru dreptate și democrație se confruntă cu o realitate dureroasă: nu mai au un loc al lor unde să se întâlnească, să păstreze amintirile sau să transmită tinerelor generații lecțiile unei lupte care a costat vieți și suferință. Mulți dintre ei au înaintat în vârstă, iar numărul revoluționarilor rămași este tot mai mic, doar 80 în orașul de la malul mării.
- Publicitate -
Constanța, considerată oraș martir al Revoluției din 1989, păstrează amintirea unor zile de groază și curaj. Deși mulți spun că la noi nu a fost cine știe ce revoluție, sunt persoane care susțin cu totul altceva, și anume că străzile au fost martore la scene de violență inimaginabilă, în care tineri și bătrâni, oameni obișnuiți, și-au pierdut viața sau au fost răniți doar pentru că și-au dorit libertatea.
Deși au trecut peste trei decenii de atunci, ecoul acelor momente încă răsună în inimile celor care au trăit evenimentele. Revoluționarii constănțeni, odinioară sute, au rămas astăzi doar câteva zeci, purtând pe umeri povara amintirilor, dar și a neputinței de a fi recunoscuți și sprijiniți cum se cuvine. Acești oameni, care au plătit cu sănătatea lor pentru libertate, se confruntă acum cu probleme simple, dar esențiale: lipsa unui loc unde să se adune și sentimentul dureros că societatea a uitat de ei.
„În prezent, la nivel național mai sunt 12.400 de revoluționari. În Constanța au fost 483, din care indemnizație au primit în ultimii ani doar 112. Din păcate, au rămas doar vreo 80 și ceva de revoluționari, pentru că au murit mulți în ultimii ani, iar cei rămași au o vârstă destul de înaintată, fiind foarte puțini. În 1989, în Constanța am avut 34 de morți și 95 de răniți. Suntem oraș martir. În acele zile se auzea în jur: «Omoară-l și pe ăla. Dar e tânăr, tovarășuʼ...». Eu nu înțeleg cum au putut unii oameni să aibă asemenea suflet, să omoare tineri. A fost ceva cumplit ce s-a întâmplat" , ne-au declarat Constantin Vasilescu și Beca Stere, reprezentanții Asociaţiei „Decembrie 1989” și „Pontul Euxin“.
Revoluționarii constănțeni nu mai au un sediu unde să se adune și să comemoreze evenimentele acelui decembrie 89. „Am avut împreună cu domnul Beca Stere un sediu în care chiria era destul de mare, dar o suportam, de 700 de lei lunar. La un moment dat, am primit o hotărâre de Consiliu Local prin care s-au mărit tarifele la spațiile cu alte destinații, respectiv și la noi. Nu s-a ținut cont că noi nu avem profit și s-a mărit chiria la circa 3.500 de lei pe lună. Era imposibil să plătim acești bani. Nu am vrut să semnăm acel act adițional la contract. Așa că am intentat proces și l-am câștigat, dar spațiul este și acum gol, pentru că nu avem bani de chirie", au precizat revoluționarii.
Între timp, beneficiile revoluționarilor sunt minime. „Cu ani în urmă, într-adevăr, aveam dreptul la un hectar de pământ, dreptul la un spațiu comercial. Singura ce a rămas din lege sunt foile de călătorie pe CFR și indemnizația de aproximativ 2.000 de lei", au adăugat cei doi interlocutori.
Cert este că, deși timpul a trecut și oamenii s-au schimbat, amintirea celor care au luptat pentru libertate rămâne vie, cel puțin în memoria celor de vârsta a doua sau a treia. Ca urmare, revoluționarii Constanței, cu vârste înaintate și amintiri de neuitat, continuă să fie martorii unei istorii pe care nimeni nu ar trebui să o uite.
