Multe din întâmplările ce au urmat momentului istoric
- Publicitate -
23 August 1944, când România a întors armele împotriva Germaniei și a trecut în tabăra Aliaților, sunt condamnate să rămână necunoscute. Fie că documentele referitoare la evenimente au fost distruse ori s-au pierdut, fie că, din varii motive, personajele implicate au preferat să nu vorbească despre ele.
Rănit în luptele de la Chilia
Șansa face ca episodul pe care îl voi povesti în continuare să fie scos la lumina zilei și relatarea lui să poată întregi paginile privind istoria celui de-Al Doilea Război Mondial pe aceste meleaguri.
În urmă cu câteva zile, stând la o șuetă cu profesorul dr. inginer Haralambie Beizadea, din cadrul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", am aflat povestea tatălui său, profesorul de matematică și fizică Francisc Beizadea, sublocotenent în timpul războiului, care a devenit eroul unei întâmplări incredibile, cum numai în filme se mai poate vedea.
Francisc Beizadea s-a născut pe 3 iulie 1914, la Brăila. A absolvit o școală de ofițeri, dobândind gradul de sublocotenent. La 1 aprilie 1940, a devenit ofițer activ în cadrul regimentului de geniu al marinei, primind comanda unui pluton de transmisiuni. La 1 martie 1941, a fost detașat la Batalionul 15 Infanterie Marină, în calitate de combatant în război.
În luptele de la Chilia, pe 26 iunie 1941, a fost rănit ușor și a fost evacuat pe nava spital "Principele Mircea". Pe 5 august 1941, a revenit la unitate și a continuat activitatea în batalion, până la 1 februarie 1943, când a revenit la regimentul de geniu, la un centru de instrucție al marinei.
Singur cu dușmanul
Sublocotenentul a făcut războiul de la un cap la altul și a continuat cariera militară până în 1952, când comuniștii au început să facă epurările în armată (dar nu numai). Multă vreme a evitat să vorbească despre armată și război, subiecte periculoase pentru mulți dintre românii care luptaseră pe frontul de est. Târziu avea să-i povestească fiului său o întâmplare din război și să-i arate un document legat de acele evenimente.
Într-una din zilele de la sfârșitul lui august și începutul lui septembrie 1944, Francisc Beizadea se afla într-o misiune de patrulare și recunoaștere în zona Călărași. Făcea parte din centrul de instrucție al regimen-tului de geniu. Unitate sa asigura observarea, supravegherea teritoriului și transmiterea de informații privind deplasările de trupe inamice. Era singur și se deplasa de la un post de observare la altul, când s-a trezit față în față cu mai mulți ofițeri nemți, care l-au oprit.
Sublocotenentul s-a speriat, crezând că va fi luat prizonier, căci România tocmai declarase război Germaniei. În loc de orice acțiune ostilă, ofițerii nemți au început să-i vorbească. Sublocotenentul știa germana, ca unul care fusese atâta timp pe front.
"Vrem să ne predăm!"
Nemții i-au vorbit mai pe ocolite, explicându-i că reprezintă un număr mare de militari. Discuția era mai mult filosofică. Sublocotenentul român avea senzația că în spatele vorbelor se ascunde o amenințare și că ofițerii din fața sa încercau să-l intimideze. Dar nu înțelegea care era rostul intimidării, câtă vreme el era singur și nu ar fi putut riposta unei forțe cu mult superioare.
Discuția a continuat și, în cele din urmă, românul a aflat că germanii doreau să se predea. Vroiau să iasă din dispozitiv în mod pașnic. La
final, l-au condus în afara șoselei, într-o zonă de pădure, unde se afla cantonamentul inamic. Zeci de ofițeri și subofițeri și peste o mie de soldați așteptau să se predea. Erau bine înarmați și echipați.
A durat câteva ceasuri până când componenții unității germane s-au aliniat, s-au încolonat și i s-au predat. Sublocotenentului tot nu-i venea să creadă că toată acea armată era prizoniera lui.
Cu nemții după el, Francisc Beizadea a mers până la unul din punctele de observație ale armatei române. De acolo, a contactat unitatea, anunțând-o să se pregătească pentru a primi prizonierii. Acum se punea problema găsirii unui spațiu care să-i încapă. Problema a fost rezolvată de ruși, care au venit imediat la locul unde au fost predați nemții și i-au preluat.
Decorații pentru un erou
În armata română nu se mai văzuse ca un singur om să ia peste o mie de prizonieri. Sublocotenentul a fost considerat erou, iar pentru fapta lui a primit o permisie destul de lungă și a fost decorat cu "Coroana României clasa a V-a" cu panglică de "Virtutea Militară". Iar pentru ca toată lumea
să-i cunoască faptele și să-i recu-noască meritele, au fost redactată o adeverință în română și rusă.
În ea se spune: "Se adeverește prin prezenta că sublocotenentul Beizadea Francisc, din Regimentul Geniu Marină, în zilele de 25 august până în ziua de 3 septembrie 1944, a luptat contra Trupelor Germane în Regiunea Călărași, capturând: 56 Ofițeri, 60 Subofi-țeri, 1227 Trupă și 18 Civili, precum și 8 Șlepuri și 2 Remorchere Germane.
Prezenta adeverință se eliberează Ofițerului, pentru a se putea deplasa în Șocariciu, la Unitatea sa."
Documentul poartă data de 4 sep-tembrie 1944 și este semnat de locotenent-colonelul C. Damiescu, comandantul Garnizoanei Călărași. Adeverința este contrasemnată de un comandant rus.
Un profesor discret
După epurarea din armată, Francisc Beizadea a urmat cursu-rile universitare. A devenit profesor de matematică și fizică.
În 1956, a venit la Constanța și a fost director al școlii din Palazu Mare până în 1963. Apoi, a predat la școlile nr. 14 și 13. Elevii și colegii lui de catedră nu au aflat niciodată că au în față un fost ofițer care, de unul singur, a luat prizonieră o întreagă armată germană.
Francisc Beizadea a murit pe 28 no-iembrie 2004, luând cu el mărturiile despre un război în care românii au fost târâți fără voia lor.
