Unii români ar putea avea impozit zero la salariu! "Facem o analiză la acest moment"

de Carmen MOCANU Duminică, 11 Februarie 2024 145
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), a declarat la Constanţa, întrebată despre impozitul zero pentru familiile cu salarii minime, că la nivelul ministerului se face o analiză în prezent cu privire la acest subiect.
"Sigur, solidaritatea pentru noi, ca întotdeauna, este foarte importantă, iar familiile cu venituri mici, cu atât mai mult. În acest moment, aşa cum domnul premier ne-a trasat la Ministerul Muncii, facem o analiză în sensul acesta, iar în momentul când vom avea soluţia gata, vă vom anunţa", a răspuns ministrul Simona Bucura Oprescu.
La rândul său, prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că unei familii cu un copil, având ca venit două salarii minime pe economie, îi este greu să se descurce cu costurile vieţii de zi cu zi, de aceea trebuie lucrat la scăderea impozitării la veniturile minime.
"Este evident că, dacă sunt două salarii minime pe economie, e foarte greu să te descurci cu un copil. De aceea, trebuie lucrat, în primul şi în primul rând, prin scăderea impozitării la veniturile minime. Dacă se întâmplă acest lucru: să ai într-o familie două venituri minime, acela e pragul, să considerăm pragul cel mai jos de venituri. Şi ca să nu se întâmple acest lucru trebuie să echilibrăm cumva. Dacă dezechilibrăm tot timpul, vom ajunge la un deficit imens şi la disfuncţii în sistemul macroeconomic", a spus premierul Marcel Ciolacu.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei